Importanta verificarii etrierilor in armarea structurilor de beton armat inaintea cumpararii unei locuinte

Exista multe detalii tehnice si notiuni de specialitate ce trebuie explicate in detaliu pentru a putea descrie amanuntit rolul etrierilor in armarea structurilor constructiilor. Voi expune plastic, grosier, pentru a forma o imagine cat mai clara si cumparatorului neavizat de locuinte.

         

   Rolul unui stalp din beton armat este acela de a sustine o incarcare (o greutate) care, cu cat este mai mare, cu atat stalpul este mai solicitat si, daca nu este proiectat si executat corect, va avea tendinta catre una dintre urmatoarele situatii: tendinta de strivire, flambare (indoire) si strapungere catre fundatie sau elemetele pozitionate superior.  In cele mai multe cazuri, tendinta de indoire si strivire este repartitia necorespunzatoare a etrierilor, in speta acestia sunt prea departati unul de celalalt, nerespectand specificatiile proiectului de rezistenta.

            Rolul etrierilor este acela de a constrange elementele de armare verticale si de a furniza, impreuna cu acestea, elasticitate elementului structural, asigurandu-i un comportament corespunzator  in caz de seism. Este mult mai importanta frecventa repartitiei etrierilor decat grosimea acestora.

         Un element comun armarii grinzilor, stalpilor de sectiune dreptunghiulara sau patrata este faptul ca etrierii din componenta acestor elemente se desfac de cele mai multe ori si nu se rup in cazul aplicarii unor forte peste limita de suportabilitate a acestora.    

Sursele problemelor de durabilitate ale strucuturilor, conform International Union of Laboratories and Experts in Construction Materials, Systems and Structures, sunt urmatoarele:  50% vicii de proiectare, 40% modalitate constructie si intretinere si numai 10% calitatea materialelor.

In concluzie, daca o locuinta, o cladire nu respecta armarea structurii de rezistenta conform proiectului de rezistenta, nu recomand sa achizitionati imobilul.

Problemele legate de instalatii, finisaje se pot remedia, de obicei fara investitii substantiale, insa interventiile la structurile imobilelor sunt deosebit de costisitoare.           

            Comportarea la seism a unei cladiri a carei structura a fost proiectata sau executata deficitar este foarte dificil de previzionat si poate avea consecinte nefaste in cazul unui seism de mare magnitudine.

 

Inspectia Tehnica Imobiliara – Top 5 “adevaruri” in cazul imobilelor noi

      De-a lungul anilor am intalnit anumite tipare, pe care unii vazatori de imobile noi le folosesc cu succes. Din fericire insa, sesizez un trend de constientizare a faptului ca pot aparea probleme la cumpararea unui imobil, iar cumparatorii se informeaza din ce in ce mai temeinic si/sau apeleaza la o firma specializata in acordarea de consultanta in acest sens.  In ceea ce urmeaza am sa va expun principalele cinci false argumente pe care le folosesc  anumiti vanzatori – agenti imobiliari sau dezvoltatori, fara sa generalizez.

 

  1. “Imobilul a fost construit pentru noi. Noi nu am fi dorit, dar, din pacate, trebuie sa il vindem!”

Cu siguranta se intalneste si aceasta situatie, dar aceasta nu poate fi generalizata ca un fenomen de masa. Acest “adevar” il regasesc cel putin o data la doua – trei zile. In genereal el vine din partea dezvoltatorilor, care ridica cateva case pe an, de la cei ce construiesc in regie proprie, de la cei ce sunt “la prima constructie” etc.

 

 

  1. Imobilul este achizitionat prin credit bancar. A fost evaluat de evaluatorul bancii, deci sigur este corect executat din punct de vedere tehnic!

In aceasta situatie trebuie mentionat ca evaluatorul bancii realizeaza o evaluare tehnico- finanaciara, dupa anumite repere bine stabilite. Acesta nu efectueaza investigatii de specialitate si nu dispune de aparatura pentru determinari specifice.

In general aceasta afirmatie este facuta de catre unii agenti imobiliari, cu cea mai mare incredere, ca si cum ar spune o lema, un adevar absolut.

 

  1. Imobilul a fost construit de o firma si nu in regie proprie, deci este corect executat!

Daca am fi intr-o situatie ideala, asa ar trebui sa fie si in multe cazuri asa si este. Sa nu uitam insa, ca si firmele sunt alcatuite tot din persoane, care sunt mai mult sau mai putin calificate. Personalul specializat si mai ales integru, este din ce in ce mai greu de gasit.

 

  1. Imobilul este scump, finisajele imobilului sunt “de lux”, deci imobilul este impecabil executat!

Ei, aici avem de-a face cu un trend, mai ales in cazul celor care construiesc imobile “de lux”, “pe banda rulanta”.  In lupta continua a dezvoltatorilor de a scadea preturile, angajaza, mai ales la partea de structura si de instalatii, ca “oricum nu se vad” dupa criteriul celui mai mic pret. 

Viciile in executie, avariile au implicatii mult mai costisitoare in cazul imobilelor cu finisaje “de lux”

 

  1. Daca Procesul-verbal de receptie la terminarea lucrarilor a fost semnat de catre reprezentantul autoritatii publice locale, aveti garantia ca totul este in regula.

Aici nu vreau sa intru intr-un subiect delicat, dar trebuie sa stiti ca exista suficiente probleme  si in cazul in care toata documentatia privind receptia  este “ca la carte”. Dovada stau multiplele  procese de pe rolul instantelor  in care majoritatea cazurilor au avut documetatia privind receptia “fara pata”.